Newsflash

Rezultate căutare « oamgmamr filiala bucuresti »


Prima istorie a Baletului Operei din Bucureşti

de Anca FLOREA - mar. 4, 2011

   Ştiam de multă vreme că balerinul Cătălin Caracaş, „născut“ şi crescut în Opera bucureşteană, moştenind pasiunea pentru dans de la tatăl său (excelent balerin, aplaudat de-a lungul deceniilor în roluri performante), apărând, la rândul său, încă de pe băncile Liceului de Coregrafie, în numeroase partituri din marele repertoriu de gen, avea o bogată arhivă pe care o completa cu migală şi dăruire, cu speranţa ca, într-o zi, să poată realiza o imagine completă (sau aproape) a istoriei şi devenirii balerinilor care, începând din 1921 – anul în care Opera a fost instituţionalizată – au conferit strălucire spectacolelor curente, ovaţionaţi deopotrivă în turnee europene memorabile. (...)

CECDO – de la Berlin la Bucureşti

de Prof. dr. Dragoş STANCIU - dec. 24, 2010

   Tradiţia contactelor internaţionale pe care Colegiul Medicilor Dentişti din România le menţine cu CECDO (Council of European Chief Dental Officers), a început la Riga, în primăvara anului 2009, când noi am participat întâia oară la o reuniune a acestui for. A urmat cea de la Stockholm, în toamna aceluiaşi an, iar în octombrie 2010, a avut loc, la Berlin, reuniunea consiliului mai sus-amintit, la care au luat parte comisarii europeni pe probleme de Medicină dentară, reprezentanţii colegiilor medicilor dentişti din statele UE. Din partea României a participat autorul acestei relatări. (...)

Consensul de la Bucureşti

de Dr. Cătălina PANAITESCU - nov. 19, 2010

    După ştiinţa noastră, Conferinţa internaţională privind interpretarea şi utilizarea FRAX în practica clinică, organizată în urmă cu o săptămână la Bucureşti, de Fundaţia Internaţională de Osteoporoză şi de Societatea Internaţională pentru Densitometrie Clinică, organizator local fiind dna prof. dr. Cătălina Poiană, este prima reuniune de consens organizată, în România, de foruri ştiinţifice mondiale. Aşteptăm, cu deosebit interes, „concluziile de la Bucureşti“ privind actualizarea FRAX... Până atunci, vă propunem o relatare de la acest eveniment realizată de dna dr. Cătălina Panaitescu. (...)
 

Congres mondial de chirurgie dermatologică, la Bucureşti

de Conf. dr. Costin CĂRUNTU - oct. 15, 2010

    După organizarea, în aprilie 2008, la Bucureşti, a Congresului European de Medicină Estetică, anul acesta, Societatea Română de Medicină Estetică şi Dermatologie Cosmetică şi Chirurgicală (SRME) a revenit cu o nouă premieră pentru activitatea ştiinţifică din România. Astfel, în perioada 23–26 septembrie, la hotelul Radisson Blu din Bucureşti, s-au desfăşurat, pentru prima dată în Europa de Est, lucrările celui de-al 31-lea Congres al Societăţii Internaţionale pentru Chirurgie Dermatologică (International Society for Dermatologic Surgery – ISDS), în parteneriat cu SRME, tema reuniunii fiind: „Actualitate şi trenduri în dermato-chirurgie“. (...)

Bucureşti – capitala Hepatologiei europene

de Dr. Mariana MIHĂILĂ - oct. 8, 2010

    Aşa cum ne-au obişnuit în fiecare an la început de toamnă, Clinica de Medicină Internă a Institutului Clinic Fundeni, Asociaţia Română pentru Studiul Ficatului şi Fundaţia „Academician Marin Voiculescu“ au organizat la Bucureşti, în perioada 15–18 septembrie 2010, la hotel Intercontinental, al XX-lea Congres al Asociaţiei Române pentru Studiul Ficatului, precedat de cel de-al II-lea Curs Balcanic Precongres. Pe durata a patru zile dedicate celor mai importante subiecte ale Hepatologiei, au fost invitaţi să conferenţieze la această manifestare cei mai de seamă hepatologi americani şi europeni.
 

Bucureşti – Capitală mondială în domeniul osteoporozei

de Dr. Aurel F. MARIN - sept. 10, 2010

   Reală problemă de sănătate publică, osteoporoza va afecta una din două femei după vârsta de 50 de ani şi unul din 4 sau 5 bărbaţi. Principala dificultate o constituie identificarea riscului de fractură osteoporotică (îndeosebi de şold). În 2007, un grup de experţi al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a dat publicităţii un raport privind FRAX, un instrument propus pentru evaluarea riscului de fractură pe baza unui set de parametri clinici. (...)

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti PROGRAMUL TEMATIC AL CURSURILOR DE PERFECŢIONARE POSTUNIVERSITARE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2010/2011

- aug. 6, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa meidcală.
MEDICI MEDICINĂ GENERALĂ, MEDICINĂ DE FAMILIE ŞI MEDICINĂ DE URGENŢĂ
MEDICINĂ DENTARĂ
FARMACIE
 

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti PROGRAMUL TEMATIC AL CURSURILOR DE PERFECŢIONARE POSTUNIVERSITARE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2010/2011

- iul. 23, 2010

• RADIOTERAPIE ONCOLOGICĂ ŞI IMAGISTICĂ MEDICALĂ
• MEDICINĂ DE LABORATOR, BIOCHIMIE MEDICALĂ, GENETICĂ, MICROBIOLOGIE, PARAZITOLOGIE, TOXICOLOGIE, VIRUSOLOGIE, ANATOMIE
• MEDICI MEDICINĂ GENERALĂ, MEDICINĂ DE FAMILIE ŞI MEDICINĂ DE URGENŢĂ
Informaţii referitoare la posibile modificări privind tematica sau datele de desfăşurare a cursurilor de perfecţionare, precum şi înscrierile se fac la Rectoratul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti, Departamentul Postuniversitar, str. Dionisie Lupu nr. 37, sector 2, Bucureşti.
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.




  

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti PROGRAMUL TEMATIC AL CURSURILOR DE PERFECŢIONARE POSTUNIVERSITARE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2010/2011

- iul. 16, 2010

ORTOPEDIE-TRAUMATOLOGIE
UROLOGIE
PEDIATRIE
ANATOMIE PATOLOGICĂ
MEDICINĂ LEGALĂ
SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT
RADIOLOGIE ŞI IMAGISTICĂ MEDICALĂ
RADIOTERAPIE ONCOLOGICĂ ŞI IMAGISTICĂ MEDICALĂ
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.


  

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti PROGRAMUL TEMATIC AL CURSURILOR DE PERFECŢIONARE POSTUNIVERSITARE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2010/2011

- iul. 9, 2010

CHIRURGIE TORACICĂ
NEUROCHIRURGIE
OFTALMOLOGIE
OTORINOLARINGOLOGIE
ORTOPEDIETRAUMATOLOGIE
Informaţii referitoare la posibile modificări privind tematica sau datele de desfăşurare a cursurilor de perfecţionare, precum şi înscrierile se fac la Rectoratul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti, Departamentul Postuniversitar, str. Dionisie Lupu nr. 37, sector 2, Bucureşti. (...)
Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti PROGRAMUL TEMATIC AL CURSURILOR DE PERFECŢIONARE POSTUNIVERSITARE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2010/2011

- iul. 2, 2010

RECUPERARE MEDICALĂ ŞI BALNEOLOGIE
REUMATOLOGIE
ANESTEZIE ŞI TERAPIE INTENSIVĂ
CHIRURGIE GENERALĂ
CHIRURGIE CARDIACĂ ŞI A VASELOR MARI ŞI CHIRURGIE VASCULARĂ
CHIRURGIE PLASTICĂ, MICROCHIRURGIE RECONSTRUCTIVĂ
CHIRURGIE ŞI ORTOPEDIE PEDIATRICĂ
CHIRURGIE TORACICĂ
Informaţii referitoare la posibile modificări privind tematica sau datele de desfăşurare a cursurilor de perfecţionare, precum şi înscrierile se fac la Rectoratul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti, Departamentul Postuniversitar, str. Dionisie Lupu nr. 37, sector 2, Bucureşti.
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.


  

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti PROGRAMUL TEMATIC AL CURSURILOR DE PERFECŢIONARE POSTUNIVERSITARE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2010/2011

- iun. 25, 2010

CARDIOLOGIE
DERMATOVENEROLOGIE
DIABET ZAHARAT, NUTRIŢIE ŞI BOLI METABOLICE
ENDOCRINOLOGIE
EPIDEMIOLOGIE
EXPERTIZA MEDICALĂ A CAPACITĂŢII DE MUNCĂ
GASTROENTEROLOGIE
GERIATRIE ŞI GERONTOLOGIE
HEMATOLOGIE
IGIENĂ
MEDICINA INTERNĂ
MEDICINA MUNCII
MEDICINĂ SPORTIVĂ
NEFROLOGIE
NEUROLOGIE
NEUROLOGIE PEDIATRICĂ
ONCOLOGIE
PNEUMOLOGIE
PSIHIATRIE
PSIHIATRIE PEDIATRICĂ
RECUPERARE MEDICALĂ ŞI BALNEOLOGIE
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

 

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti PROGRAMUL TEMATIC AL CURSURILOR DE PERFECŢIONARE POSTUNIVERSITARE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2010/2011

- iun. 18, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
MEDICINĂ
ALERGOLOGIE ŞI IMUNOLOGIE CLINICĂ
BOLI INFECŢIOASE
CARDIOLOGIE
 

Curs internaţional de continenţă, în premieră la Bucureşti

de Dr. Andrei MANU-MARIN - mai 21, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Regal de ecocardiografie, la Bucureşti

- apr. 23, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală

Reuniune medicală de elită, la Bucureşti Conferinţa Federaţiei Europene a Academiilor de Medicină

de Dr. Aurel F. MARIN - apr. 2, 2010

Articolul prezintă declaraţiile următoarelor personalităţi medicale, ce pot fi citite in ziarul nostru, Viaţa medicală.
 - Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel,
secretar de stat în Ministerul Sănătăţii
 - Daniel Petru Funeriu,
ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului
 - Prof. dr. Florian Popa,
rectorul UMF „Carol Davila“ Bucureşti

 - Prof. dr. Christian Chatelain,
reprezentantul Academiei Franceze de Medicină în cadrul FEAM
 - Prof. dr. Ioanel Sinescu,
prorector UMF „Carol Davila“ Bucureşti
 - Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici
 - Prof. dr. Dragoş Vinereanu
 - Prof. dr. Ramón Muñoz-Chápuli

(Malaga, Spania)
 - Prof. dr. Eduard Apetrei,
vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale
 - Prof. dr. Luigi Frati,
preşedintele Academiei Italiene de Medicină, fost preşedinte FEAM, rectorul Universităţii Sapienza din Roma
 - Prof. asoc. dr. Hao Zhang
(Beijing, China)
 - Prof. dr. Pieter A. Doevendans
(Utrecht, Olanda)
 - Prof. dr. Mircea Cinteză
 - Acad. Maya Simionescu,
preşedinta Secţiei de Ştiinţe Biologice a Academiei Române
 - Prof. dr. Carmen Ginghină
 - Prof. dr. Hubert E. Blum,
preşedintele FEAM, membru al Prezidiului Academiei Germane de Ştiinţe Leopoldina
 - Prof. dr. Sir Peter Lachmann,
consilier ştiinţific FEAM, preşedinte fondator (1998–2002) al Academiei Britanice de Ştiinţe Medicale, membru al Royal Society
 - Prof. dr. Yrjö T. Konttinen
(Helsinki, Finlanda)
 - Prof. dr. André Knottnerus,
preşedintele Secţiei Medicale a Academiei Regale Olandeze, preşedintele Consiliului Sănătăţii din Olanda
 - Prof. dr. Ştefan N. Constantinescu
(Bruxelles, Belgia)
 - Prof. dr. Caius Traian Dragomir,
preşedintele Comisiei de Bioetică a Academiei de Ştiinţe Medicale
 

În 2010: două prestigioase reuniuni medicale la Bucureşti

- nov. 27, 2009

Anul 2010 va fi unul deosebit din punctul de vedere al manifestărilor ştiinţifice. Un eveniment medical de o importanţă deosebită va avea loc în perioada 16–18 septembrie 2010, la Bucureşti. Este vorba de cel de-al XX-lea Congres Naţional de Hepatologie şi al doilea Curs Balcanic Precongres. (...)

Maeştrii vin la Bucureşti

de Iftimie NESFÂNTU - nov. 6, 2009

În perioada 11–14 noiembrie 2009, la Bucureşti, vor avea loc: al V-lea Congres Naţional al Asociaţiei Române de Chirurgie Endoscopică (ARCE), cu tema Actualităţi în Chirurgia minim invazivă, a II-a Conferinţă Naţională a Societăţii Naţionale de Chirurgie a Asistenţilor Medicali din România (SNCAMR) şi Simpozionul de Chirurgie pediatrică minim invazivă al Societăţii Române de Chirurgie Pediatrică (SRCP). (...)

BUCUREŞTI, CITADELA SECULARĂ A LĂUTARILOR ROMÂNI

de Madeleine KARACAŞIAN - oct. 9, 2009

Articolul îl puteţi citi în săptămânalul nostru, Viaţa medicală.

Acorduri în marea orchestră a muzicii tăcute Bucureşti – 550

de Paula ROMANESCU - sept. 25, 2009

Ei, da, îmbătrâneşte şi tânărul nostru burg! De când cu datarea hrisovului acela domnesc din 20 septembrie 1459, peste Cetatea lui Bucur au trecut ani 550. (...)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe